Aman cuvantul pentru traire

Cand mi se va linisti inima din zvacnire, mintea din amintire si capui din rotire, imi voi aduna cuvinte sa le pun in scris, cuminte, despre campuri verzi cu oi, despre pace si razboi, despre mine-acum un an privind trista spre ocean.

O.P.

Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Arta compromisului

Oamenii sunt duplicitari, prin natura sau circumstanta...oamenii duplicitari prin circumstanta isi insusesc o masca menita sa ii ajute sa faca fata unei situatii, a unei stari de fapt, o masca a unui zambet fals care sa salveze o aparenta... Cand sutuatia nu prezinta alternativa, duplicitarii prin circumstanta au toate scuzele necesare pentru a ii absolvi de vina, dat fiind contextul uman in care se scalda... Oamenii duplicitari prin natura insa nu au nici o scuza, nici o justificare decat aceea ca natura umana este un dat care nu poate fi alterat, modificat sau schimbat de nimic. Chiar si marile traume ale existentei umane nu pot decat sa estompeze duplicitatea, dar niciodata sa o anuleze. Important e ca sufletul sa ramana intact in confruntarea cu acest fenomen, principiile sa ramana in picioare iar visele, telurile si aspiratia finala sa supravietuiasca...

Iapa mea blonda

Sunt departe, intr-un colt strain de lume! Am in jurul meu lucruri pe care mi le-am dorit atat de mult si acum nu le savurez...am cea mai frumoasa iapa din cate au vazut ochii mei, cu coama aurie, gene lungi si pofta de morcovi si mere...dar trec zile si nu ma apropii de tarc, nici macar nu ma uit in directia aia...azi m-am trezit cu ea langa gard, nechezandu-ma dupa atentie...i-am adus morcovul cuvenit, m-a lasat sa o mangai pe frunte si apoi m-am indepartat...ea si-a vazut linistita de pascut...ma simt abandonata, cu responsabilitati care nu sunt ale mele peste noapte pe umerii mei, cu sarcini de care nu sunt pregatita in slijba mea. Nu, nu e prima data, si eu o stiu prea bine, insa acum e altceva. Sunt istovita si stoarsa de puteri, si mi-e dor de prietenul meu bun caruia sa ii povestesc tot, care sa ma asculte si sa ma dojeneasca pentru ca sunt prea buna, pentru ca prea vreau eu sa ajut pe toata lumea, pentru ca prea fac eu toata munca. Mi-e dor de prietenul meu bun care sa ma sfatuiasca, sa ma incurajeze si sa imi arate ca e mandru de mine, dandu-mi astfel forta sa deschid ochii a doua zi si sa o iau de la capat, stiind ca oricate piedici si suparari as intampina, oricat de rai sau perfizi sau neseriosi ar fi oamenii, exista cineva care crede in mine sincer, care ma apreciaza si imi e alaturi, cineva care ma place, ma accepta si ma vrea parte din viata lui cu bune si cu rele...mi-e dor de prietenul meu bun si ma gasesc vopsind un perete sau semnand un contract, plantand flori sau coordonand zece oameni care im spun "domnisoara" in fata si "sefa" cand vorbesc intre ei si pe moment zambesc, traind fericirea aceea in care credeam pana acum o vreme, retraind-o adica, prin sentimentele pe care le nasc toate lucrurile astea, dar in secunda urmatoare reconstientizez ca fericirea asta care ma anima ca un fior e doar o iluzie, o facatura, in care mi-a fost dat sa cred cu toata sinceritatea sufletului meu, ca ea nu exista si nu a existat niciodata....si atunci ma indepartez de iapa si o las rumegand morcovul peste gard, fara sa o privesc in urma, ca sa nu ma sfaram!

Merci, Andrei!

Cand pentru un lucru apar, succesiv, cauze si motive, fiecare acoperindu-l pe cel anterior, fiecare venind sa-l anuleze pe cel anterior si sa rejustifice lucrul in cauza, adevarul este unul singur: acest lucru defapt nu exista, ci este o scornire a mintii menita sa ascunda ceva complet independent si necontextual cu lucrul in cauza. Acest "ceva" este adevarul adevarat, cauza si sursa, nu lucrul in cauza. Orice problema are o singura cauza, o singura explicatie si un singur motiv, care adesea este mai presus decat poate cuprinde ratiunea subiectiva si de cat am vrea sa recunoastem.

Psih. Andrei Chiscu

cuvinte incetosate de seara

te caut in fiecare suras care mi se ofera, in fiecare raza de soare, in fiecare adeiere de vant...te caut si nu te gasesc si ma framant si ma macin pentru ca nu esti de gasit nicaieri... si cu fiecare pas ma sfaram tot mai tare pentru ca nu esti nicaieri...pentru ca nu te gasesc in nimeni si nimic...te caut incontinuu si te regasesc doar in amintiri si in sentimentul ala cald care ma umple in fiecare dimineata in care ma trezesc din visarea mea cu tine...

si pe zi ce trece imi dau seama ca tu nu esti nicaieri in alt loc, in nici un alt om, in nici o alta traire...esti doar acolo, departe, intr-o lume fata de care mi-ai inchis usa cu tot frumosul din ea...si imi doresc sa fiu fericita, sa resimt acelasi lucru intr-o imbratisare, intr-o privire, intr-un gest, insa nu sunt de gasit lucrurile astea...si pe zi ce trece ma afund tot mai tare in insingurare!

si devin o umbra a unui spiridus vesel, care zambeste la soare si la ghioceii din fata casei, devin o umbra a tot ceea ce a fost frumos in mine prin tine. Pentru ca eu nu pot sa traiesc prin mine decat ca oglinda a ta! si gandesc si razgandesc fiecare pas, insa nu mai visez. am devenit piatra asta inerta care ocupa doar spatiu in Univers. Si imi pare rau oentru ce am devenit si as vrea sa pot fi altfel si chiar ma straduiesc, insa nu pot! Te regret! Regret increderea aceea oarba, mi-e rusine in anumite momente de ea. Cuvintele imi sunt limitate de toate substanele care imi gonesc prin vene spre creier... Stiu ca nu intelegi ce spun, dar mai stiu ca simti ce simt! Pentru ca nimeni nu ma cunoaste si nu ma intelege mai bine pe lumea asta!

Despre momentul de visare

Cum poate o melodie, un gand, un articol de ziar, o postare pe un blog, o amintire in fuga, o poza, un obiect banal, o intamplare minuscula, un telefon, un mesaj de patru cuvinte, un obicei sau un tic sa te rascoleasca, sa te intoarca pe dos, sa te intrerupa din starea si intentiile lumesti, din rutina sau din sirul lucrurilor si sa te arunce intr-o cu totul alta lume, in care afunzi ceafa in perna, te uiti intr-un colt de camera si iti zboara mintea odata cu tot din jurul tau in locuri in care din razi, plangi, ca apoi sa zambesti....si ramai in lumea aia pana te fura somnul sau pana suna telefonul (daca raspunzi) sau pana cand nu te mai poti abtine si trebuie sa bei apa sau sa te duci la baie. Si daca ai noroc sa nu te intrerupa nimic, adormi vorbind cu Dumnezeu ca la o cafea, despre viata ta, Ii povestesti si Ii explici, Ii ceri explicatii si raspunsuri, apoi te imblanzesti si Il iubesti iar, Il bati prieteneste pe umar si Il asiguri de toata increderea ta in El! Si adormind asa, visezi cele mai frumoase vise cu tot ce bucura sufletul tau in ele! Adica cu tine....